Gogol și sufletele sale moarte

gogol suflete moarteM-am apucat să citesc „Suflete moarte” de Gogol după ce anterior lecturasem „Mantaua”, “Însemnările unui nebun” și „Nasul”. Și fiindcă Gogol reușise să mă surprindă cu fiecare povestire pe care puneam mâna, chiar nu știam la ce să mă aștept de la „Suflete moarte”. Îmi imaginam că ar putea fi vorba despre o scriere fantastică și absurdă precum „Nasul” însă, fiindcă îl aveam totuși în ecuație pe Gogol, eram destul de rezervat. Și, sincer să fiu, bine am făcut!

Cicikov, colecționarul de suflete moarte

Primele pagini ale romanului au menirea să te bage în mister. Gogol îți face cunoștință cu Cicikov, un boier nici prea prea, nici foarte foarte, ce cutreieră Rusia pentru a cumpăra suflete moarte. Iar când vorbim de suflete moarte ne referim întra-adevăr la iobagii deținuți de moșieri ce au încheiat socotelile cu viața. Și pentru că listele cu iobagii în viață și cei decedați se actualizau foarte greu în Rusia acelor vremuri, Cicikov vine cu o ofertă de nerefuzat pentru moșieri: să treacă pe numele lui pe acei iobagi decedați. Bineînțeles că planul lui Cicikov era să câștige un purcoi de bani după vânzarea sufletelor moarte către stat.

Însă maestrul Gogol, cel care nu a avut milă de personajele sale din Mantaua și Nasul, nu îl va menaja nici pe Cicikov. Astfel chiar dacă la început boierul ce vânează suflete moarte ne este înfățișat ca o ființă misterioasă, în cele din urmă ajungem să-i plângem de milă săracului Cicikov. Iar de vină nu sunt decât celelalte personaje ale romanului, pe care scriitorul rus nu a vrut să le menajeze nicio clipă. Și astfel, indivizii care au fost scăpați de povara de a mai plăti taxe pentru țăranii morți încep să facă scenarii, care de care mai năstrușnice. Adică scenarii la care cu greu te abții să nu izbuncnești în hohote de râs.

Dar toți se îndoiră foarte mult că Cicikov ar fi căpitanul Kopeikin și găsiră că dirigintele poștei o cam luase razna. De altfel, la rândul lor, nu se făcură nici ei de rușine și, stimulați de inteligenta presupunere a dirigintelui poștei, o luară la rândul lor razna și mai dihai. Printre numeroasele ipoteze, destul de perspicace în felul lor, era una ciudată care le întrecea pe toate: că Cicikov n-o fi fiind cumva Napoleon deghizat, că englezul de multă vreme invadează Rusia fiindcă-i țară atât de puternică și de întinsă, că doar de câteva ori doar apăruseră caricaturi, în care un rus era zugrăvit stând de vorbă cu un englez. Englezul stă în picioare și ține la spate un câine legat de o sfoară, iar câinele, cică, ar fi Napoleon: “Ai grijă, zice, dacă nu-mi convine ceva, îndată dau drumul câinelui!”. Și iată că acum, poate, i-or fi dat drumul de pe Insula Elena, iar el străbate Rusia, îl vezi și zici că-I Cicikov, dar în realitate nu-i deloc Cicikov.

Scurtă defășurare a romanului

Paranoia personajelor din Suflete moarte depășește orice limită, mai ales spre finalul primului volum. Consider însă că nu are rost să insist asupra acestor fragamente fiindcă sunt de o frumusețe rară și mai bine vă las pe voi să le descoperiți singuri.

Referitor la titlul romanului, Suflete moarte, cică Gogol nu s-ar fi referit doar la înțelesul propriu-zis ci ar fi încercat să facă o metaforă prin care să-i critice pe cei care deși sunt încă vii sunt putrezi pe interior. Nu o să insist nici asupra acestei idei fiindcă, până la urmă, fiecare înțelege ce vrea și ce poate dintr-o anumită scriere. Plus că nimeni nu a stat la fundul scriitorului să-l tragă de limbă și să-l facă să mărturisească ceea ce a vrut să transmită în fiecare propoziție.

Vreau să-mi exprim totuși regretul Gogol a ars în două rânduri manuscrisul celui de-al doilea volum din Suflete moarte iar noi am rămas cu doar câteva frânturi care nu au o logică extraordinară și care nu ne lasă decât să ghicim, după bunul nostru plac, destinul distinsului domn Cicikov.

Dă-ți și tu cu părerea!

Your email address will not be published. Required fields are marked *