Femeile sunt niște nulități simpatice
Nu am zis-o eu, să ne înțelegem, ci Emil Cioran. Vreau să lămurim această chestiune încă de la început, nu de alta dar parcă nu prea am chef să fiu înjunghiat de un pumnal ținut strâns într-o mână subțirică și fermă, cu unghiuțe cu gel roz.
De câteva zile am început să citesc cartea de debut a lui Emil Cioran, „Pe culmile disperării” și recunosc că rezonez cât de cât cu unele idei expuse acolo. Citind, am dat peste o scurtă cugetare de-a lui Cioran referitoare la preocupările metafizice ale femeilor.
Femeia nu riscă nimic pe plan spiritual, fiindcă la ea dualismul dintre spirit și viață are o intensitate antinomică mult mai redusă decât la bărbați. Sentimentul grațios al existenței nu duce la revelații metafizice, la viziunea realităților esențiale, la perspectiva ultimelor clipe, care te fac ca în fiecare moment al vieții să trăiești ca și cum n-ai mai trăi. Femeile sunt niște nulități simpatice. Cu cât te gândești mai mult la ele, cu atât le înțelegi mai puțin.
Nu pot fi cu totul de acord, dar nici nu pot să îl combat pe monsieur Cioran. Zău că nu pot! Am cunoscut de-a lungul timpului câteva exemplare de sex feminin cu un bagaj incredibil de cunoștințe dar care nu puteau să filozofeze mai departe de beneficiile uleiului de măsline pentru tenul uscat.
Este un proces analog cu acela care te reduce la tăcere din ce gândești mai mult asupra esenței ultime a lumii. Dar, pe când aici rămâi înmărmurit în fața unui infinit indescifrabil, în cazul femeii nulitatea îți pare un mister, când ea nu este în fond decât o nulitate. Pe lângă satisfacerea necesităților sexuale, singurul sens în lume al femeii îmi pare a fi acela de a da prilej bărbatului să scape temporar de presiunea chinuitoare a spiritului. Căci femeia poate fi o salvare vremelnică pentru acei care trăiesc pe culmi, deoarece, fiind extrem de puțin dezintegrată din viață, contactul cu ea înseamnă o întoarcere spre voluptățile naive și inconștiente ale vieții, înspre imaterialitatea ușoară a grației, care, dacă n-a salvat lumea, le-a salvat pe femei.
O avea sau nu o avea dreptate, Cioran e cel puțin simpatic. Și femeile sunt simpatice, fără nicio îndoială, cât despre cealaltă parte a afirmației, ei bine, încă nu am ajuns la o concluzie validă. Dar după ce am lecturat afirmația lui Cioran m-am gândit puțin. Câte filozoafe celebre cunosc? Nu, tipele care vorbesc despre “cum sa devii o fashionistă” nu se pun. Sunt o grămadă, vă zic eu. Pai să le luăm așa: Simone de Beauvoir, Hannah Arendt și mai erau câteva. O, da, mi-am amintit – Oana Zăvoranu, Laura Andrișan și Daniela Crudu. Deci, băi Ciorane, aburești lumea de pomană. Și femeile au preocupări metafizice!
Buna…iti scrie o nulitate, nu stiu cat de simpatica 😛 Cartea aia am citit-o pe la 19 ani, pt ca nu prea aveam ce face la varsta aia. Si m-a apucat disperarea, pe bune, dar macar m-am linistit gandindu-ma ca au mai fost si alti disperati inaintea mea, care si-au pus disperarile pe hartie. Si ca rezonam la unison, desi sunt convinsa ca motivele care ne adusesera la disperare erau total diferite. Pt diversificare incearca si “Amurgul gandurilor”. Acum sa te vad 🙂
O zi faina
Dragă Simona,
Îți mulțumesc că ai avut răbdarea să citești și apoi să scrii un comentariu. O să încerc și Amurgul Gândurilor dar mi-e frică să nu rezonez și mai mult cu ideile lui Cioran. Însă pentru că simt nevoia de introspecții dese cred că o să-mi asum riscul.
Exagerezi putin totusi. Au ele alte preocupari decat ale noastre, dar stiu destule femei culte si realiste.
Ai perfectă dreptate. Cred că Cioran a scris rândurile de mai sus ca pe o ironie fină. Ce poate fi mai simpatic decât o femeie revoltată?
Dacă de-a lungul istoriei, femeile ar fi avut acces la educație în aceeași măsură ca bărbații, dacă nu ar fi avut de spălat/gătit/crescut copii și dacă nu li s-ar fi dat una peste bot de fiecare dată când deschideau gura, atunci poate că astăzi am avea mult mai multe femei filozoafe 😉