Femei – Charles Bukowski. Vulgar, dur, direct, sincer

Eram puțin nesigur înainte să mă apuc de romanul „Femei” al lui Charles Bukowski. Auzisem multe despre Bukowski, văzusem și un film – „Factotum”, dar nu prea știam la ce să mă aștept. Înainte de lectura romanului citisem tot felul de recenzii negative, însă, cum eu nu dau prea multe cepe degerate pe opiniile altora, m-am aruncat cu ochii închiși în universul lui Bukowski.

Primul lucru care m-a impresionat a fost lejeritatea cu care întorceam paginile. Lectura curgea lin și aproape fără să-mi dau seama am trecut ca prin brânză de primele o sută de pagini. Un alt aspect care m-a marcat a fost nonșalanța autorului. Bukowski nu se complică deloc cu metafore sau dulcegării literare. Intră ca un buldozer în sufletul cititorului și își face loc aproape forțat.

Aventurile lui Henry Chinaski

Femei îl are în prim-plan pe Henry Chinaski – un scriitor alcoolic de vreo 50 de ani care are o singură ocupație principală – să bea. Iar această activitate îi ocupă cea mai mare parte a zile.

Asta-i problema cu băutul, m-am gândit, în vreme ce-mi turnam în pahar. Dacă se întâmplă ceva rău, bei ca să uiți; dacă se întâmplă ceva bun, bei ca să sărbătorești; dacă nu se întâmplă nimic, bei ca să se întâmple ceva.

Pentru un roman de mici dimensiuni, Femei abundă în personaje episodice, majoritatea feminine. Mai toate femeile din viața lui Chinaski intră și dispar din acțiune cu o lejeritate uimitoare. Multe sunt sunt demente. Ca și restul personajelor ce interacționeză cu Chinaski. După ce am terminat cartea m-am întrebat chiar dacă am dat peste vreun personaj întreg la minte. Nu, nu-mi amintesc să fi dat.

E o problemă cu scriitorii ăștia. Dacă ceea ce scriu e publicat și e vândut în multe-multe exemplare, se cred mari. Dacă ceea ce scriu e publicat și vândut în număr mediu de exemplare, se cred mari. Dacă ceea ce scriu e publicat și vândut în doar câteva exemplare, tot mari se cred. Iar dacă ceea ce scriu nu e niciodată publicat și n-au nici bani să se publice singuri, atunci cred că sunt cu adevărat mari.

Deși scrie simplu și vulgar, stilul lui Bukowski e totuși atrăgător, în felul lui. Și având în vedere că el nu și-a propus niciodată să se facă plăcut, mi se pare fantastic cum a ajuns atât de popular. Trebuie să vă avertizez însă că Charles Bukowski nu e un scriitor pentru toate gusturile. Probabil unii cititori s-ar declara oripilați de limbajul folosit de scriitorul american. Nici pe mine nu m-a încântat într-un mod deosebit, dar am apreciat sinceritatea sa.

Femei: îmi plăceau culorile hainelor lor; felul în care mergeau; cruzimea de pe unele chipuri; din când în când frumusețea aproape pură a unui alt chip, total și încântător feminină. Erau mai cu moț decât noi: plănuiau mult mai bine și erau organizate mai bine. În vreme ce bărbații se uitau la fotbal sau beau bere sau jucau popice, ele, femeile, se gândeau la noi, concentrându-se, decizând dacă să ne accepte, să ne dea papucii, să ne schimbe, să ne ucidă sau, pur și simplu, să ne părăsească. În cele din urmă, nici nu prea conta. Indiferent ce făceau, noi sfârșeam singuri și nebuni.

După ce termini prima carte de Bukowski ai două opțiuni. Fie arunci cartea la coș, înnozi repede sacul menajer și fugi cât te țin picoarele la buncărul de gunoi, fie îți cumperi o altă carte. Eu am ales cea de-a doua variantă.

Această carte poate fi comandată online de la elefant.ro sau libris.ro.