Eseu despre luciditate – Jose Saramago

Eseu despre luciditate – Jose SaramagoÎncă nu l-am trecut pe Saramago în topul scriitorilor favoriți, dar cred că acest moment nu e foarte departe. Am ajuns la trei romane citite, “Eseu despre luciditate” fiind ultimul dintre ele. Deși nu știam că această carte este de fapt o continuare a romanului „Eseu despre orbire”, am rămas plăcut surprins să mă reîntâlnesc cu câteva dintre personajele care au avut de înfruntat molima orbirii.

Să votăm cu toții în alb

Acțiunea din „Eseu despre luciditate” se petrece la patru ani de zile după incidentul cu orbirea, de data aceasta ivindu-se un eveniment cu conotații politice. La alegerile municipale din capitala fără nume a țării fără nume, alegătorii nu se îngrămădesc la vot în prima parte a zilei, poate și din cauza ploii torențiale, stârnind neliniștea autorităților. În a doua parte a zilei, oamenii încep să își facă apariția în fața urnelor electorale, situația fiind astfel salvată. Politicienii răsuflă ușurați, vor mai putea fura în liniște încă un mandat. Dar nu e chiar așa fiindcă apare o surpriză la numărarea voturilor: Partidul de Dreapta strânge 13% din voturi, Partidul de Centru 9%, iar Partidul de Stânga doar 2.5%, restul voturilor fiind nevalide, adică voturi în alb. Autoritățile se panichează, nu înțeleg rațiunea acestor voturi și pun totul pe seama unei greșeli, așa că alegerile sunt reluate. După al doilea rând de alegeri situația nu se îmbunătățește deloc, procentul voturilor în alb crescând chiar de la 70 la 83%.

De aici încolo romanul lui Saramago devine cu adevărat interesant, autorul portughez dozându-și eforturile pentru a ilustra eforturile Guvernului care încearcă să gestioneze criza albă. Prim Ministrul declară că votanții în alb reprezintă o amenințare la adresa siguranței naționale, creându-se în acest sens investigații și anchete pentru a descoperi capul acestei revolte albe. Și astfel, dintr-o dată, cuvântul alb devine obscen, artificiile descriptive ale lui Saramago ce descriu această idee fiind de-a dreptul sublime.

Pe măsură ce treceau zilele, într-un mod la început aproape imperceptibil, începu să se observe că cuvântul alb, ca unul care ar fi devenit obscen sau care suna prost, înceta să mai fie folosit, că oamenii se serveau de ocolișuri sau perifraze ca să-l înlocuiască. Despre o foaie de hârtie albă, de exemplu, se spunea că era lipsită de culoare, un prosop care toată viața fusese alb deveni de culoarea laptelui, zăpada încetă să mai fie comparată cu o mantie albă, preschimbându-se în cea mai mare cădere bălană din ultimii douăzeci de ani, studențiii terminară cu obiceiul de a spune că aveau o pată albă, pur și simplu mărturiseau că nu știau nimic despre subiectul respectiv.

În urma anchetelor de tip comunist, conducerea rămâne cu buza umflată, nedescoperindu-se nicio organizație secretă și niciun cap mafiot care să fi organizat revoluția albă. Așa că Guvernul decide să recurgă la mult mai dură: este decretată starea de asediu, toți politicienii alegând să se retragă din capitală până la rezolvarea situației.

Stilul lui Saramago e același ca în „Eseu despre Orbire”, fraze interminabile, liniuțele de dialog sunt sublime dar lipsesc cu desăvârșire – toate aspectele specifice scriitorului portughez sunt prezente, doar că aici am remarcat un umor mult mai dezinvolt. Era și cazul, bineînțeles, pentru că avem de-a face cu un roman cu temă politică. Micul fragment în care subalternului îi sare inima din piept pentru că a obținut un mare succes al carierei – posibilitatea de a se pișa în WC-ul șefului, m-a făcut să mă prăpădesc de râs.

Servește-te de baia mea, altfel nu mai plecăm de aici. Cel căruia i se acordase favoarea se înroși de satisfacție, cariera lui tocmai făcuse un mare pas înainte, avea să se pișe în wc-ul șefului.

Nu știu de ce nu l-am trecut încă pe Saramago în topul scriitorilor favoriți, poate din cauza stilului său mai puțin accesibil, sau poate că nu am avut încă cu cine să împart impresii live, majoritatea prietenilor mei declarându-l pe Saramago un scriitor imposibil. Mi-am cumpărat deja „Manual de pictură și caligrafie”, așa că în puțin timp cred că Saramago va avea un loc fruntaș în topurile mele personale.

*foto

3 Comentarii la “Eseu despre luciditate – Jose Saramago”
  1. Ema says:
    • Paul Catalin says:
  2. Cristina says:

Dă-ți și tu cu părerea!

Your email address will not be published. Required fields are marked *