Despre Boyhood. Pierdere de timp sau capodoperă?

Despre Boyhood. Pierdere de timp sau capodoperă?După ce am apăsat butonul de “Play”, am dat „Full Screen” și m-am afundat confortabil în pat, eram convins că Boyhood nu o să-mi placă. Auzisem despre film doar că a fost filmat în 12 ani. Mare chestie!, gândeam în clipa în care genericul de început nici nu se terminase.

Boyhood a fost regizat de Richard Linklater iar elementul definitoriu al filmului este reprezentat tocmai de faptul că a fost filmat în decursul a 12 ani, cu aceiași actori, urmărind în timp real transformările lor fizice și psihice. Ideea din spatele peliculei nu e complicată și îl are în prim plan pe Mason (Ellar Coltrane), un copil ce la începutul filmului are 5 ani iar la sfârșit 18. Acțiunea nu e deloc spectaculoasă și în aproape cele trei ore nu se întâmplă nimic deosebit. Un băiat crește. Mă-sa își schimbă în mod regulat soțul și de fiecare dată nimerește câte-un bețiv violent, călătorește dintr-un oraș în altul, familia, fiind nevoită să se mute de mai multe ori. Mason nu are note extraordinare la școală și își petrece cea mai mare parte a zilei în compania jocurilor video. Ajunge la adolescență, fumează iarbă, merge pe la petreceri dar, din nou, nu se întâmplă nimic ieșit din comun. Acțiunea e lentă, extraordinar de previzibilă și nu avem de-a face cu nicio răsturnare de situație. Apropiindu-se de vârsta de 18 ani, Mason, care între timp își descoperă pasiunea pentru fotografie, începe să își pună și primele întrebări existențiale. La un moment dat, spre sfârșitul filmului, Mason se întreabă nedumerit: „So, what’s the point?”. Iar tatăl său, luat pe nepregătite de cugetarea metafizică a fiului său, rămâne fără răspuns.

La început nu am știut de ce ar fi mare chestie să filmezi pe parcursul a 12 ani. După ce am terminat de vizionat producția lui Linklater am contemplat puțin la acest aspect. Și mi-am dat seama că actorii nu au interpretat niciun rol. Ci pur și simplu au încercat să fie ei înșiși în fața camerelor. Iar asta se vede cel mai bine după a doua jumătate a filmului. Nu mai vorbim de prestație actoricească în Boyhood, vorbim despre surprinderea unor emoții naturale.

Nu avem urmăriri cu mașina, împușcături sau bătăi. Nu avem nici scene de sex măcar. Și nici replici inteligente, atent gândite de scenarist. Boyhood nu te ține cu sufletul la gură nici măcar o secundă. Îți prezintă o poveste de viață, a poveste a transformării, a maturizării. E unul dintre cele mai atipice filme din ultimii ani.

Din ce am văzut pe diverse forumuri, multă lume s-a declarat dezamăgită de Boyhood. Că cică e plictisitor și nu se întâmplă nimic. Da, aveți dreptate dragilor. În Boyhood nu se întâmplă nimic. Dar în viețile voastre se întâmplă ceva? Nu! Și de aceea un film de forma unei oglinzi îndreptate spre voi înșivă, scoțându-vă la iveală neliniștile și angoasele, vă sperie de moarte.

Într-o epocă a cinematografiei în care domină Avengers, Iron Man, X-Men și alte chestii pentru oameni triști și mediocri, filme precum Boyhood, Birdman sau Whiplash mi se par o veritabilă gură de oxigen. Sunt convins că Boyhood va deveni un clasic, deși momentan nu se bucură de atenția pe care o merită. Nici Citizen Kane nu a fost primit cu entuziasm așa că nu e nicio tragedie. Încă se mai fac filme bune, hai să ne bucurăm de ele!

9 Comentarii la “Despre Boyhood. Pierdere de timp sau capodoperă?”
  1. Veronica says:
    • Paul Catalin says:
  2. Oana says:
    • Paul Catalin says:
  3. piratulcinefil says:
    • Paul Catalin says:
      • piratulcinefil says:
        • Narcisa - Maria says:
  4. IDIOTUL says:

Leave a Reply to Paul Catalin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *