De nu lecuiește, ucideți-l

Așa sunt oamenii din ținutul meu. Totdeauna îi pretind doctorului imposibilul. Și-au pierdut vechea credință; preotul stă acasă și-și destramă odăjdiile una după alta; doctorul trebuie însă să facă totul, cu mâna-i delicată de chirurg. Ei, fie cum doriți! Eu nu m-am oferit; dacă mă utilizați în scopuri sfinte, îngădui să faceți și asta cu mine; la ce altceva mai bun mă pot aștepta eu, un bătrân doctor de țară, lipsit de slujnica mea? Iar ei, familia și bătrânii satului, vin și mă dezbracă de haine; un cor de școală, cu învățătorul în frunte, stă în fața casei și cântă, pe o melodie cât se poate de simplă, textul:

Despuiați-l și atunci lecuiește

Iar de nu lecuiește, ucideți-l!

E doar un doftor, e doar un doftor.

Apoi sunt despuiat și, trecându-mi degetele prin barbă, privesc liniștit, cu capul plecat, oamenii. Mă resemnez întru totul și sunt mai tare decât toți și așa rămân, deși nu-mi ajută cu nimic, căci acum mă apucă de cap și de picioare și mă aburcă în pat. Mă așază la perete, în partea rănii. Apoi ies din odaie; ușa se închide; cântecul amuțește; norii trec prin dreptul lunii; mă acoperă așternutul cald; capetele cailor se clatină fantomatic în deschiderile ferestrelor.

– Știi, aud spunându-mi-se la ureche, încrederea mea în tine e foarte redusă. Căci și tu ai fost azvârlit undeva, nu te poți pune niciodată pe picioare. În loc să mă ajuți, mă strâmtorezi pe patul morții. Tare ți-aș mai scoate ochii! (Franz Kafka – Un medic de țară)

un medic de tara

Dă-ți și tu cu părerea!

Your email address will not be published. Required fields are marked *