De ce scriitorii români nu au bloguri mișto?

Îmi pun întrebarea asta de multe ori, adică aproape de fiecare dată când nu găsesc niciun articol interesant pe blogurile pe care le urmăresc în mod constant și până acum nu am ajuns încă la un răspuns mulțumitor, deși am câteva ipoteze.

Cel mai mult mă atrage la un blog stilul autorului; tocmai de aceea nu îmi plac platformele colective în care fiecare adaugă “ingredientul magic” la ciorba de potroace supremă. Și cât timp bloagărul respectiv are stil, poa’ să scrie și despre cum a rămas în pană de hârtie igienică, eu tot o să-l citesc.

Problema e următoarea: scriitorii au stil, știu să învârte condeiul (sau tastatura, mă rog) și te pot pune în cur lejer din două-trei propoziții, dar nu prea se înghesuie s-o și facă. Într-o zi de plictiseală cronică am început să-i caut de bloguri pe scriitorii de la noi. Și am găsit două feluri de bloguri: 1. site-uri făcute probabil doar la presiunile editorilor, cu articole doar despre cărțile lor și evenimentele pe la care merg să se bășească; 2. bloguri personale, actualizate din an în Paști, cu un design de pe timpul lui Burebista de îți vine mai degrabă să îți bagi degele pline de vopsea în ochi decât să mai revii pe blogul respectiv.

Să îți faci un blog nu e chiar cea mai complicată chestie de pe lume; e mai greu să prăjești cartofi decât să instalezi un wordpress un domeniu și să alegi o temă responsive, indiferent de cât de Tilică ai fi în ale internetului. Iar de găsit un flămând care să se ocupe de toată treaba asta nu e, în mod sigur, provocarea vieții.

Adevărata dificultate apare însă după această operațiune și cred că asta e cauza principală pentru care scriitorii nu stau la coadă să scrie pe blog. Ți-ai făcut site-ul, ai pus linkuri cu tonele de cărți publicate, ai dat share pe facebook, ai scris despre cât de frumos a fost ultimul eveniment stupid la care ai căscat gura, dar contorul de trafic rămâne înțepenit indicând un număr format din maxim trei cifre. Da, cred că teama de eșec e una dintre marile temeri ale scriitorilor, indiferent sub ce formă s-ar manifesta acesta.

Dar cred că principalul motiv al neimplicării scriitorilor în acest domeniu îl reprezintă teama de a-și face publice ideile și convingerile, în cărți te poți ascunde în spatele unui personaj dar pe blog nu ține chestia asta. Îți trebuie ouțe destul de mari sau o durere anală cronică ca să-ți asumi o părere tranșată despre un subiect fierbinte.

Pe Cărtărescu obișnuiesc să-l mai urmăresc pe Facebook dar de cele mai multe ori se rezumă la uploadarea pozelor cu mâțe proprietate personală, deși am citit și câteva posturi interesante pe pagina lui. Petronela Rotar scrie mișto dar ea are blogul cu mult înainte să publice pe hârtie, așa că nu prea se pune. Lucian Dan Teodorovici n-a mai scris pe blog din aprilie 2013, site-ul lui Dan Lungu e degeaba iar scriitorii cu bloguri ce scriu constant au o comunitate formată din maxim trei comentatori per articol.

Scriitorii cu blog (nu putem vorbi de scriitori bloagări) par să nu realizeze cât de plictisitori pot fi câteodată, sau poate că și-au propus să-și supună cititorii unor teste de anduranță, umplându-și blogul cu zeci de fragmente din cărțile lor și cu povestioare fade și lipsite de noimă despre marțianul verde cu picățele mov care aterizează în fiecare miercuri pe cortexul lor.

E păcat că nu avem câțiva scriitori care să se fi impus în online ca lideri de opinie, mai ales pe seceta asta.