De ce hârtia igienică are culoarea roz?

De ce hârtia igienică are culoarea roz?Vorbesc serios. E o chestiune cât se poate de gravă. V-ați întrebat vreodată până acum de ce hârtia igienică are de obicei culoarea roz? Eu recunosc că nu. Dar m-au zdruncinat câteva rânduri din „Identitatea” lui Milan Kundera. Rânduri pe care inițial le uitasem, însă mi le-am amintit în timp ce priveam spre rola de hârtie igienică din baie. Fiindcă, de ce să nu o spunem pe aia dreapta, pentru omul modern toaleta a devenit unul din puținele locuri în care se mai nasc întrebările existențiale.

Esențialul, în viață, este să perpetuăm viața: e nașterea și ceea ce o precede, coitul, și ceea ce precede coitul, seducția, adică săruturile, pletele fluturând în vânt, chiloții, sutienele bine croite, apoi tot ce ne face apți pentru coit, adică haleala – nu gastronomia, un lux pe care nu-l mai prețuiește nimeni, ci haleala pe care și-o cumpără toți -, și, legat de ea, defecația, pentru că știți, scumpă doamnă, frumoasă, adorată doamnă, ce loc ocupă în profesiunea noastră elogiul hârtiei igienice și al scutecelor de unică folosință. Hârtie igienică, pamperși, detergenți, crăpelniță: iată cercul sacru al omului, pe care noi avem misiunea să-l descoperim, să-l înțelegem și să-l definim, și chiar mai mult, să-l înfrumusețăm, să-l prefacem în cântec. Grație autorității noastre, hârtia igienică este aproape exclusiv de culoare roz, fapt foarte semnificativ și la care, scumpă și anxioasă doamnă, vă rog să meditați. (Milan Kundera – Identitatea)

Mai departe, din cartea lui Kundera reiese că omul este un cosmetician al mizeriei. Eu aș merge chiar mai departe și aș mai veni cu o completare. De fapt au venit alții înaintea mea și, după ce au cosmetizat mizeria, au îmbrăcat-o într-un ambalaj ademenitor și ne-au pus-o spre vânzare chiar sub nasurile noastre.

Dă-ți și tu cu părerea!

Your email address will not be published. Required fields are marked *