Cugetări despre cântecul vinului de la Baudelaire

În eseul „Despre vin și hașiș ca mijloace de multiplicare a personalității”, publicat în anul 1860, Charles Baudelaire face o descriere inedită a efectelor pe care îl are vinul asupra omului, scriind un spumos cântec al vinului. (Pentru o înțelegere profundă recomand lecturarea citatului de mai jos în compania unui pahar cu vin.)

Vinul e asemenea omului: nu vom ști niciodată până la ce punct poate fi stimat și disprețuit, iubit și urât, și nici de câte acțiuni sublime sau nelegiuri monstruoase este capabil. De aceea, să nu fim mai cruzi față de el decât față de noi înșine și să-l tratăm ca pe egalul nostru. Uneori mi se pare că aud vinul spunând: – vorbește cu sufletul, cu acel glas al spiritului care nu este auzit decât de spirite – “Omule, dragule, vreau, în pofida carcerei de sticlă și a zăvoarelor de plută, un cântec etern să-ți trimit, un cântec plin de bucurie, de lumină și de speranță. Nu sunt ingrat; știu că îți datorez viața. Știu cât ai îndurat, trudind cu arșița soarelui pe umeri. Mi-ai dăruit viața, te voi răsplăti. Îți voi plăti generos datoria: căci mă încearcă o bucurie ieșită din comun când curg în adâncul unui gâtlej însetat de-atâta trudă. Pieptul unui om cinstit e un sălaș mult mai pe placul meu decât aceste beciuri melancolice și insensibile. Este un mormânt voios, unde îmi împlinesc cu entuziasm destinul. Produc o mare dezordine în stomacul truditorului și de acolo, pe scări invizibile, îi urc în creier, unde îmi execut dansul suprem.” […] Așa cântă vinul în limba lui misterioasă. Nefericit cel a cărui inimă egoistă și închisă la durerile fraților săi n-a auzit niciodată acest cântec! (Charles Baudelaire – Despre vin și hașiș ca mijloace de multiplicare a personalității)

charles baudelaire, paradisuri artificiale

Dă-ți și tu cu părerea!

Your email address will not be published. Required fields are marked *