Conjurația imbecililor – John Kennedy Toole
Conjuraţia imbecililor este un roman vesel cu o istorie tragică. Autorul, John Kennedy Toole, s-a sinucis la vârsta de 31 de ani din cauza unei depresii după ce romanul său a fost respins de mai mulţi editori. Graţie eforturilor mamei sale, care a avut o puternică influenţă asupra vieţii scriitorului, ţinându-l din scurt, romanul a fost publicat în 1980, devenind un adevărat fenomen, John Kennedy Toole câştigând postum premiul Pulitzer.
Acţiunea romanului gravitează în jurul lui Ignatius J. Reilly, un grăsan de vreo 30 de ani şi o sută şi ceva de kile ce trăieşte împreună cu mama sa alcoolică, Irene Reilly, şi refuză să îşi caute un loc de muncă, alegând în schimb să îşi umple timpul lucrând la un “rechizitoriu monumental împotriva societăţii”. Deşi e ipohondru, veşnic murdar şi din cale afară de leneş, Ignatius are cunoştinţe temeinice de filosofie şi istorie, fiind pasionat de epoca medievală. Nutreşte un dispreţ total faţă de societatea contemporană, nefiind deranjat prea mult de faptul că ceilalţi îl consideră un inadaptat.
– Ignatius, ce-i cu gunoiul ăsta de pe jos?
– Ceea ce vezi este viziunea mea despre lume. Va trebui să fie încorporată într-un tot, așa că ai grijă pe unde calci.
– Și cu toate jaluzelele trase? Ignatius, afară-i încă lumină.
– Existența mea nu-i lipsită de elemente proustiene, spuse Ignatius din patul în care se reîntorsese în grabă. Vai, stomacul meu!
– Și miroase aici, de te trăsnește.
– Păi la ce altceva poți să te aștepți? Trupul omenesc, când este închis, produce anumite mirosuri pe care noi tindem să le uităm în această epocă a deodorantelor și a altor perversiuni. De altfel, eu găsesc atmosfera acestei încăperi destul de reconfortrantă. Schiller avea nevoie să simtă miros de mere putrede în birou, ca să poată scrie. Am și eu nevoile mele. Poate îți amintești că Mark Twain prefera să stea culcat pe spate în pat, ca să compună acele eseuri și lucrări destul de depășite și plictisitoare pe care cercetătorii contemporani încearcă să le prezinte ca fiind pline de înțeles.
În urma unui eveniment nefericit, Ignatius este obligat să îşi caute o slujbă şi astfel ajunge să lucreze ca registrator la Levy Pants. Aici intră în contact cu alte personaje bizare precum domnişoara Trixie, o secretară septuagenară ce încearcă în zadar să se pensioneze, fiind ţinută cu forţa în firmă de către soţia patronului. Deşi se remarcă ca un angajat model, Ignatius pregăteşte o revoltă a muncitorilor, gest pentru care îşi pierde locul de muncă. În cele din urmă devine vânzător ambulant de hot dog, el însuşi fiind şi cel mai mare client al său, neputându-se să se abţină să nu îşi înfigă constant colţii în crenvurştii pe care ar fi trebuit să-i vândă.
Ignatius e cu siguranţă cel mai complex personaj al romanului, dar nici celelalte personaje imbecile nu sunt cu mult mai prejos, fiindcă altfel nu am fi avut de-a face cu o conjuraţie a imbecililor. Darlene e o blondă ce lucreză într-o bar jegos, meseria ei fiind de a convinge clienţii să consume cât mai mult. Nemulţumită de condiţia ei, visează să devină stripteuză şi din acest motiv îşi antrenează papagalul să o dezbrace. Agentul de stradă Mancuso încearcă zadarnic să aresteze pe cineva şi este obligat de şefii săi să umble deghizat şi să se ascundă în toaleta unei autogări pentru a prinde “temuţii infractori” ai oraşului. Iar Myrna Minkoff, fosta iubită a lui Ignatius e o revoluţionară anarhistă ce crede că sexul e răspunsul universal al tuturor problemelor.
Acum părea gata să leșine din cauza amețelii provocate de răceală. Își sprijini o clipă capul de peretele cabinei și închise ochii. Pete roșii și albastre îi pluteau în dreptul pleoapelor. Trebuia să captureze pe cineva suspect și să scape de statul în toaletă, înainte ca frigurile să i se înrăutățească în așa măsură, încât să fie nevoie ca sergentul însuși să-l aducă și să-l scoată din closetul acela în fiecare zi. Sperase întotdeauna să se umple de glorie în poliție, dar ce glorie era să mori de pneumonie în toaleta unei autogări? Până și rudele lui ar râde! Și ce vor povesti copiii lui prietenilor de la școală?
Iniţial am crezut că lectura acestui roman va fi facilă, dar nu a fost deloc aşa. Conjuraţia imbecililor abundă în umor şi te face să râzi cu gura până la urechi, dar în acelaşi timp te şi întristează profund prin dramatismul său. Stilul lui Toole e ciudat; nu am mai citit până acum nicio carte asemănătoare şi poate că de aceea mi-a luat ceva timp până să o diger. Şi chiar dacă au trecut câteva săptămâni bune de la lectura romanului, încă mă mai gândesc la oribila şapcă de vânătoare a lui Ignatius şi la tragicul destin al autorului.
Cartea poate fi comandată online de pe elefant.ro.
