Clopotul de sticlă – Sylvia Plath. Sau “De veghe în lanul de secară” în varianta hardcore

Clopotul de sticlă – Sylvia Plath. Sau “De veghe în lanul de secară” în varianta hardcoreDespre romanul „Clopotul de sticlă” am auzit că a fost comparat în multe rânduri cu „De veghe în lanul de secară”. Despre Sylvia Plath știam doar că a scris ceva poezii și că s-a sinucis. Așa că am devenit curios și mi-am zis că a venit timpul să citesc singurul roman pe care l-a scris.

„Clopotul de sticlă” a văzut lumina tiparului în 1963, fiind publicat sub pseudonimul Victoria Lucas. Conținând numeroase referințe autobiografice, tema centrală a romanului este depresia. Și nu vorbim aici despre o simplă depresie de adolescentă rănită din dragoste, ci de o stare depresivă acută cu tendințe sinuicidale.

Acțiunea din “Clopotul de sticlă” se învârte în jurul lui Esther Greenwood – o tânără de 19 ani ce a obținut o bursă de o lună de zile la o celebră publicație de modă din New York. Având aspirații și idealuri mai înalte, Esther nu se simte deloc în pielea ei în New York, încercările sale de a se integra în diferite cercuri fiind sortite eșecului. După o experiență traumatizantă cu un tip care o face să muște din pământ la prima întâlnire, Esther se întoarce acasă. Aici află că nu a fost primită la cursul de scriere creativă în care-și punea mari speranțe iar acest prim eșec o bulversează total.

Cu o clipă înainte de a mă apuca să-mi spăl cele două linii diagonale de sânge uscat care-mi însemnau obrajii, am simțit că nu vreau s-o fac. Păreau înduioșătoare și destul de spectaculoase și m-am gândit să le car după mine, ca pe moaștele unui iubit mort, până se ștergeau de la sine.

Esther Greenwood are șansa unei vieți normale. Căsătoria ei cu Buddy Willard, un student la medicină, este aproape aranjată, însă perspectiva unei vieți banale nu o atrage cu nimic pe Esther. O terorizează mai ales faptul că este virgină, în timp ce iubitul ei, Buddy, nu s-a sfiit să aibă relații intime cu alte femei.

Așa că am început să mă gândesc că poate era adevărat că atunci când te căsătoreai și aveai copii era de parcă ți-ar fi fost spălat creierul și după aceea umblai amorțit ca un sclav dintr-un stat izolat, totalitar.

Dacă în prima jumătate a cărții Esther e doar o tânără antisocială, în cea de-a doua parte surprindem o altă față a personajului. Puternic deprimată de eșecul suferit, Esther se gândește tot mai des la sinucidere. Ședințele la psihiatru nu o ajută deloc ci, chiar mai mult, terapia cu șocuri electrice contribuie și mai mult la agravarea stării sale.

În dimineața aceea încercasem să mă spânzur. Luasem cordonul de mătase de la halatul galben al mamei mele de îndată ce aceasta plecase la serviciu și, în penumbra chihlimbarie a dormitorului, îl răsucisem într-un mod care aluneca în sus și în jos. Mi-a luat destul de mult timp să fac asta, pentru că n-aveam talent la noduri și habar n-aveam să fac unul ca lumea.

De veghe în lanul de secară în varianta hardcore

“Clopotul de sticlă” mi-a plăcut în primul rând grație asemănărilor cu romanul lui Salinger – „De veghe în lanul de secară”. În ambele scrieri avem de-a face cu tineri antisociali, incapabili să se adapteze normelor societății, fiind pe punctul de a claca. Doar că romanul lui Salinger e mult mai soft, sau cel puțin așa mi s-a părut mie, pe când Sylvia Plath e mult mai tristă. Aproape hardcore. Totuși, pe lângă subiectul ales de Sylvia Plath, teribil de mult mi-a plăcut stilul acesteia. Fiecare frază are o muzicalitate aparte, asemeni unui poem. Ironia, umorul și descrierile sumbre m-au încântat teribil și, având în vedere că nu am mai citit absolut nimic de Sylvia Plath până acum, sunt extrem de curios de cum sună poeziile sale.

De obicei, după o borală ca lumea te simți imediat mai bine. Ne-am îmbrățișat și apoi ne-am luat rămas-bun și ne-am îndreptat spre capete diferite ale coridorului ca să ne întindem în propriile camere. Nimic nu se compară cu borâtul împreună atunci când e să-ți faci un prieten apropiat.

Odată, într-o noapte fierbinte de vară, îmi petrecusem o oră sărutând un student de la Yale, păros, cu siluetă de maimuță, pentru că îmi era milă de el, așa era de urât. Când am terminat, mi-a spus:

– Te-am clasat, păpusă. La patruzeci de ani o să fii o mironosiță.

Construcția clopotul de sticlă se referă la depresia personajului principal. Personaj principal care, așa cum am arătat și mai sus, conține multe referințe autobiografice. Sylvia Plath a suferit o depresie asemănătoare pe când avea 21 de ani și a încercat să se sinucidă, înghițind un pumn de pastile și ascunzându-se apoi în beciul casei. A fost găsită trei zile mai târziu, iar următoarele șase luni și le-a petrecut într-o clinică de psihiatrie.

Știam că ar trebui să-i fiu recunoscătoare doamnei Guinea, dar eu nu simțeam nimic. Dacă doamna Guinea mi-ar fi dat un bilet spre Europa sau un voiaj pe mare, în jurul pământului, pentru mine n-ar fi fost cu absolut nimic diferit, pentru că, oriunde m-aș fi aflat – pe puntea unui vas sau la o cafenea în Paris sau în Bangkok -, aș fi stat sub același clopot de sticlă, fierbând în propriul meu aer stătut.

Sylvia Plath s-a sinucis în 1963, la vârsta de doar 30 de ani. Clopotul de sticlă fusese publicat cu doar câteva luni înainte și, la început, nu se bucurase de o atenție prea mare din partea criticilor.

Cartea poate fi comandată online de pe libris.ro sau elefant.ro.

6 Comentarii la “Clopotul de sticlă – Sylvia Plath. Sau “De veghe în lanul de secară” în varianta hardcore”
  1. Bookish Style says:
    • Paul Catalin says:
    • Delia Jano says:
      • Alex says:
  2. Delia Jano says:
    • Paul Catalin says:

Leave a Reply to Alex Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *