Am citit “Mantaua” lui Gogol deși e încă vară

“Mantaua” e prima scriere de Gogol cu care mi-am clătit ochii. Și recunosc că mi-a fost îndeajuns să citesc două paragrafe ca să îl pun pe N.V. Gogol undeva sus de tot în topurile mele. Înainte să citesc „Mantaua” am tras cu ochiul câte puțin despre biografia lui Gogol și mă așteptam să regăsesc același stil obositor și convențional al scriitorilor realiști ruși. Și, pentru că veneam după Metamorfoza lui Kafka, mă temeam să nu îmi găsesc dispoziția necesară pentru a-l lectura pe distinsul prozator ucrainean. Mi-am dat singur palme și mi-am făcut curaj mai ales după ce am văzut că scurta povestire a lui Gogol numără cam 50 de pagini.

Despre ce e vorba în Mantaua

Personajul principal, Akaki Akakievici Bașmacikin este „funcționarul cutare” de la „departamentul cutare”, vechi în slujbă și neted pe creier.n.v. gogol mantaua Aflăm că domnul Akaki ocupa de atât de mult timp sluba respectivă încât nimeni nu își mai aducea aminte când a intrat în slujbă și cine l-a angajat. Fiind un simplu copist, Akaki Akakievici Bașmacikin, înzestrat cu chelia de rigoare, nu era din cale afară de sociabil, fapt pentru care autorul ne împărtășește faptul că nimeni nu îi purta respect.

Akaki Akakievici era văzut în același loc, în aceeași poziție, în aceeași funcție de copist, așa că ulterior toți ajunseră să creadă că așa s-a născut pe lume, gata de slujbă, cu uniforma pe el și cu chelia pe cap. La departament nu se bucura de respectul nimănui. Ușierii nu numai că nu se ridicau atunci când apărea el, dar nici măcar nu-l priveau, de parcă prin sala de primire nu trecea decât o muscă în zor.

Gogol ne prezintă prin intermediul lui Akaki Akakievici imaginea tipică a funcționarului de rând, marginalizat și limitat, ce nu are decât o singură procupare: să își iubească munca neroadă, muncă pentru care nu era apreciat de nimeni. În viața lui Akaki apare însă neprevăzutul, un neprevăzut demn de râsul curcilor, aș putea spune. Mantaua pe care o avea de mulți ani se rupe iar Petrovici, un „croitor bețiv chior de-un ochi”, îi dă vestea cea tragică: mantaua nu mai poate fi cusută. Vestea îl zdruncină serios pe sărmanul Akaki care trece astfel printr-o gravă criză existențiale. După îndelungi cugetări lăuntrice copistul își ia inima în dinți și îi zice croitorului Petrovici să-i facă o manta nouă. Pentru mantaua cea nouă, Akakai Akakievici face eforturi supraomenești – renunță la ceaiul de seară, nu mai aprinde lumânări și pășește pe vârful degetelor pentru a nu-și uza pantofii.

Cum mantaua devine o adevărată telenovelă

Trebuie să știți că și mantaua lui Akaki Akakievici era subiect de batjocură pentru funcționari: o deposedaseră până și de respectabilul nume de manta și-i spuneau capot. Într-adevăr, avea o alcătuire ciudată: gulerul i se micșora de la un an la altul, căci oferea material pentru cârpirea altor porțiuni. Cârpirea nu dovedea arta croitorului, așa că mantaua era urâtă ca un sac.

După luni de agonisit croitorul cel chior de-un ochi îi aduce mantaua cea nouă iar Akaki Akakievici nu-și mai încape în petic de bucurie. Colegii încetează să-l mai necăjească , îl felicită pentru achiziție și îl invită chiar la o oarecare petrecere. După bairam, în drumul spre casă, trei indivizi îl acostează pe copist și îl dezbracă pe mantaua cea nouă. Akakievici încearcă apoi, disperat, să formuleze plângeri în dreapta și în stânga, atârnându-se de speranța că hoții vor fi prinși în cele din urmă.

Trebuie să repet că stilul lui Gogol m-a cucerit instant. Modul în care și-a creionat personajele, ironizându-le și distrugând în acest mod mitul eroului care face și desface de unul singur fiind în același timp un exemplu de moralitate, m-a făcut ca imediat după ce am terminat Mantaua să comand de pe net mai toate cărțile scrise de Gogol pe care le-am găsit. Și probabil că în viitorul foarte apropiat, voi veni cu recenzii și pentru Nasul, Însemnările unui nebun sau Suflete moarte. Așa că zilele următoare mai aruncați câte-o geană pe acest blog, când vă plictisiți pe la birou, pe plajă sau oriunde v-ați afla.

Cartea poate fi comandată online de pe elefant.ro sau libris.ro.

mantaua

18 Comentarii la “Am citit “Mantaua” lui Gogol deși e încă vară”
  1. Adriana Popescu says:
    • Paul Catalin says:
  2. bratsou angela says:
    • Paul Catalin says:
  3. Denisa says:
  4. Rus Andreea says:
  5. Rus Andreea says:
  6. Kalu Sbengos says:
    • Kalu Sbengos says:
    • Paul Catalin says:
  7. Kalu Sbengos says:
    • Paul Catalin says:
  8. Kalu Sbengos says:
    • Paul Catalin says:
  9. Kalu Sbengos says:
    • Caty says:
  10. Caty says:
    • andrei says:

Dă-ți și tu cu părerea!

Your email address will not be published. Required fields are marked *