Câteva recomandări de proză scurtă și nuvele
Deși nu am citit prea multă proză scurtă la viața mea, simt nevoia ca din când în când, între două romane scurte, să mai bag și câte un volum de proză scurtă (sau măcar câteva povestiri dacă nu un volum întreg). Eu consider proza scurtă ca un medicament ce îmbunătățește digestia. După ce ai terminat un roman de Dostoievski, spre exemplu, îți pică oarecum greu să bagi un alt roman și tocmai de aceea proza scurtă poate fi considerată un fel de terapie.
Am văzut pe blogul Emei câteva volume interesante de poză scurtă și cum luna mai cică e o lună propice pentru astfel de lecturi, am făcut imediat recensământul povestirilor și nuvelelor ce m-au marcat de-a lungul timpului.
A.P. Cehov – Stepa
Pe Cehov l-am descoperit într-o iarnă, la înmormântarea bunicului. Răcisem teribil, am căzut la pat și nu puteam ieși afară, însă am avut noroc de întâlnirea cu domnul doctor A.P. Cehov care m-a vindecat și la propriu și la figurat. Moartea unui slujbaș, Grasul și slabul, Reguli pentru scriitorii începători, Vanka, Studentul, Arhiereul – sunt povestiri extrem de scurte, de 2-3 pagini care au efectul unei pastile – reușesc să te binedispună pe loc. Și, binînețeles, nu trebuie să uităm de Stepa – una dintre nuvelele mele preferate.
Edgar Allan Poe – Cărăbușul, Misterul lui Marie Roget
Nu l-am citit din scoarță în scoarță pe Edgar Allan Poe (deși am două volume imense în bibliotecă) dar povestirile pe care le-am citit m-au încântat peste măsură. Îngropat de viu și Pisica Neagră se numără printre preferatele mele – pe acestea două le-am digerat mult mai bine decât Cărăbușul de aur sau Misterul lui Marie Roget.
N.V. Gogol – Mantaua, Nasul
Deși unii ar spune că mai degrabă ar trebui să îți torni acid în ochi decât să-l citești pe Gogol, cred că Mantaua, Nasul și Însemnările unui nebun sunt, așa cum ar spune vorbitorii de romgleză, un must-read.
Franz Kafka – Metamorfoza
Trebuie să fii nebun să vorbești de proză scurtă fără să amintești de Franz Kafka (și nu doar să amintești ci să i te închini precum unui zeu). Metamorfoza e de departe cea mai cunoscută nuvelă a sa, dar nu trebuie să trecem cu vedere peste celelalte povestiri mai scurte precum Colonia Penitenciară, În fața legii, Un artist al foamei sau Un medic de țară.
J.D. Salinger – Nouă povestiri
O zi desăvârșită pentru peștii banană e preferata mea all-time în materie de proză scurtă iar Seymour Glass e un personaj pe care am ajuns să îl îndrăgesc foarte mult de-a lungul timpului. Cred că la vară o să merg și eu pe plajă în halat și o să refuz să-l dezbrac pentru ca ceilalți să nu se poată uita la tatuajul meu imaginar.
Kurt Vonnegut – Retrospectivă asupra Amaghedonului
Vonnegut a fost una dintre marile mele descoperiri de anul trecut. Am fost sceptic în privința lui dar am fost atras de umorul său încă de la primele fraze pe care le-am citit. Volumul Retrospectivă asupra Armaghedonului reunește mai multe povestiri absurde despre război precum Capcană pentru inorog, Biroul comandantului sau Arme pe stomacul gol.
James Joyce – Oameni din Dublin
Când auzim de James Joyce ne gândim la Ulise (recunosc cu rușine că nu l-am citit) dar de fapt el a debutat cu un volum de proză scurtă – Oameni din Dublin. Povestirile sunt schițate, cel puțin așa mi s-a părut mie, într-un mod chirurgical. Implicarea naratorului este una sterilă și, pe parcurs ce înaintăm spre povestirile finale ale volumului, aceasta tinde să devină aproape absentă. Mult mi-a plăcut modul în care Joyce a reușit să surprindă cele patru aspecte ale vieții: copilăria, adolescența, maturitatea și bătrânețea – Dublinul îmbrăcându-se pe rând cu câte o haină specifică fiecărei perioade.
Elizabeth Strout – Olive Kitteridge
Olive Kitteridge e ultimul volum de proză scurtă pe care l-am citit (am încercat să citesc ceva de Borges zilele trecute dar mi s-a luat după câteva pagini) și chiar dacă nu mi-a făcut nu știu ce impresie, lectura a fost una plăcută per total. Mi-a plăcut la nebunie personalitatea caustică lui Olive Kitteridge – aproape că mi-aș dori și eu o astfel de soție.
Voi citiți proză scurtă? De care?
Adesea evit sa citesc proza scurta, pentru ca o uit mai repede decat romanele. De exemplu nu mai stiu absolut nimic din colectia “Elefantul a disparut” ori din toate celelalte carti de proza scurta ale lui Haruki Murakami. Si le-am citit pe toate. In sfarsit.
Iti recomand si eu:
– Geamila
– Vaporul alb
– Cocorii timpurii
– Plopsorul meu cu basmaluta rosie
Autorul se ghiceste lesne, asa ca nici nu-l mai pomenesc. Poate unul dintre ultimii exponenti ai literaturii romantice.
scriitor kîrgîz, ha?
Imi place cand se intalnesc 2 cretinei de gen care si dau ifose: unuia i se “ia” dupa cateva pagini de Borges iar al doilea, face din Aitmatov, Shakespeare – daca n ai bocit destul peste cantecul stepei s-al muntilor, varsa aici o lacrima ptr micii nostri atleti ai cartii. Mai acesta, din Mantaua lui Gogol a iesit literatura rusa; ala iti deschide ochii, nu ti-i fezandeaza cu acizi – pentru niste acid, ramai pe scaun, vita, sa ma pis in ochii tai cat iti faci digestia intre doua romane, poate iese niste proza scurta. Daca te mai prind la aceasta scara, o sa ti infig un Borges in cap cu tot cu moarte si busola. Daca te mai zbati, te impusc in fata. Pestii banana au mai vazut.