Câteva personaje celebre cărora îmi vine să le crăp țeasta
Cititul unei cărți nu e doar „sunshine and rainbows” (rogu-vă să nu mă ucideți pentru acest citat din Rocky Balboa), nu de puține ori citesc fie încruntat, fie plictisit, de vină fiind, deseori, anumite personaje care mă scot din sărite. Și nu mă refer aici la personaje negative, la răufăcători perverși sau alte lepre, ci la personajele nesuferite cărora mi-ar plăcea să le crăp țeasta dacă aș avea vreodată ocazia să le întâlnesc față în față. Și pentru că zilele acestea am fost mai mult pe drumuri, exersând veșnicia cu “CFR-ul și trenurile sale ultramoderne cu oameni civilizați”, m-am gândit că un exercițiu de creativitate prin care să-mi revărs furia pe sărmanele personaje din literatură o să-mi prindă bine. Așa că, acestea sunt personajele cărora le-aș crăpa, cu tot respectul cuvenit, țeasta:
- Irene, mama lui Ignatius, Irene Reilly – Conjurația imbecililor, John Kennedy Toole
Irene Reilly, mama alcoolică a lui Ignatius – mare geniu cu probleme intestinale, bea pe ascuns, își trimite fiul de 30 de ani la muncă și vrea să se cupleze cu un moș anticomunist. Urât, domle, foarte urât, cum să-ți trimiți fiul de 30 de ani la muncă?
- Emma Bovary – Madame Bovary, Gustave Flaubert
Despre Madame Bovary am spus că e un fel de Anna Karenina mai de la țară. Emma Bovary – fiica unui țăran bogat ce a fost crescută prin mănăstiri și care, fiindcă în acele vremuri nu exista televiziune și implicit nici telenovele sud americane, s-a autoeducat citind romane de dragoste. Se visa o mare castelană, înconjurată de prinți și servitori care să-i sufle în buclele aurii în fiecare dimineață. Ghinion însă, Emma Bovary nu s-a măritat cu vreun fiu de împărat de prin cărțile ei, ci cu Charles Bovary – un medic ursuz, mai în vârstă decât ea. Iar doamna Bovary, în loc să-și fi văzut de țărâna de sub unghii, a continuat cu lecturile din Balzac și, după ce a descoperit că proaspătul soț e doar un medic și nu vreun iubăreț romantic de prin romanele de dragoste, în mintea-i necoaptă au început să îi răsădească planuri de infidelitate. Pun pariu că dacă ar fi trăit în zilele noastre, Emma ar fi ascultat manele!
- Toate personajele din Să nu mă părăsești, Kazuo Ishiguro
Într-o lume distopică în care fiecare om are clona sa, scopul acestor clone fiind doar donarea de organe, clonele sunt crescute precum niște vite ce urmează mai apoi să fie sacrificate la abator. Clonele își acceptă soarta cu seninătate, nu își pun foarte multe întrebări existențiale, nu se gândesc la o revoluție a clonelor sau la proteste în centrul orașului. Se mulțumesc cu o viață sexuală activă, donarea organelor fiind ceva tabu. M-a iritat ușurința cu care clonele își acceptau soarta. La un moment dat îmi venea chiar să-mi apropii gura de rândurile cărții și să strig, “Treziți-vă, bă! Faceți ceva!”
- Felix Grandet – Eugenie Grandet, Honore de Balzac
Felix Grandet, un dogar din Samur putred de bogat și extrem de zgârcit în același timp, în ciuda bogățiilor adunate de-a lungul timpului, a impus familiei un regim auster, preocupările sale fiind următoarele: să facă bani și din piatră seacă, să se plângă toată ziua cât e de sărac și să caute un mire potrivit (adică cu mulți bani) pentru fiica sa.
- Nevasta lui Ivan Ilici – Moartea lui Ivan Ilici, Lev Tolstoi
Ivan Ilici e pe patul de moarte iar Praskovia Feodorovna, soția lui, se gândește cum să scoată cât mai mulți bani de urma morții lui. Nu se gândește să aline suferința soțului în ultimele clipe ci preferă mai degrabă să se consulte cu avocații. Vai, ce aș vrea să-i strivesc buza cu o cărămidă!
- Caliban – Colecționarul, John Fowles
Caliban, un fraier ambulant, un simplu funcționar limitat și frustrat ce mănâncă la cină mâncare semipreparată, crede că femeile nu se deosebesc de fluturii pe care îi înțeapă cu un bold în albumele sale și o răpește pe încântătoarea Miranda, ținând-o captivă în beciul casei. Nu fapta pe care a comis-o Caliban m-a intrigat, ci obtuzitatea sa intelectuală și faptul că, bineînețeles, a ținut-o pe Miranda doar în beci. Poate că o excursie în Vaslui i-ar fi deschis orizonturile lui Caliban.
- Edith, sotia lui William Stoner – Stoner, John Williams
Îmi plac femeile frigide la nebunie! Atât de mult încât de dragul lor aș învăța și arta scalpării de la indienii comanche. Iar Edith, soția lui William Stoner e una dintre cele mai frigide femei ale literaturii, deci v-ați cam prins ce aș vrea să-i fac. Și nu sunt singurul dușman al lui Edith, și Gabriel a scris că ar strânge-o de gât.
- Elizabeth Bennet din Mândrie și prejudecată, Jane Austen
Nu există personaj feminin pe care să-l urăsc mai mult decât Elizabeth Bennet. Tânără, frumoasă, devreme acasă, mai deșteaptă decât toate surorile sale la un loc, neînțeleasă de mă-sa, un adevărat geniu prigonit, fără șansă în dragoste, Elizabeth Bennet pare a fi întruchiparea idealului feminin. Dar domnișoara Bennet e de fapt doar tipul femeii cu prea multă stimă de sine care visează la Făt Frumos călare pe cal alb (sau la volanul unui Merțan, dacă e să adaptăm povestea la vremea noastră). Mi-ar plăcea să o lovesc pe Elizabeth Bennet așa cum și-a dorit Mark Twain s-o lovească pe Jane Austen:
Nu am niciun drept să judec cărţile nimănui şi nu o fac, cu excepţia cărţilor pe care le urăsc. De multe ori vreau să o critic pe Jane Austen, dar cărţile ei mă enervează atât de tare încât nu-mi pot stăpâni furia și de aceea trebuie să mă opresc înainte să încep. De fiecare dată când citesc Mândrie şi Prejudecată îmi vine s-o dezgrop şi să-i lovesc craniul cu propria ei tibie. (Mark Twain)
- Familia lui Gregor Samsa – Metamorfoza, Franz Kafka
Greogor Samsa se trezește într-o bună dimineață metamofozat în gândac, cu piciorușe, antene și tot ce-i trebuie. Iar părinții săi, în loc să cheme cei mai buni medici, vraci, vrăjitoare, popi, guvernul, armata etc și să se omoare de dragul fiului lor, devin scârbiți de propriul fiu și se oftică că acesta nu mai merge la muncă, ținând ocupată camera pe care ar putea să o ofere cuiva cu chirie.
- Agalaia Epancin din Idiotul, Fiodor Mihailovici Dostoievski
Am menționat mai sus că Elizabeth Bennet e personajul feminin pe care îl detest cel mai mult. De fapt, de la începutul acestui articol mi-am reconsiderat opțiunile (asta ca să vedeți cât de consecvent sunt) și am ajuns la concluzia că de fapt că o urăsc mai mult pe Aglaia Epancin. Recunosc, m-am îndrăgostit de Aglaia în timp ce citeam Idiotul lui Dostoievski, așa că e lesne de înțeles de ce aș vrea să-i crăp țeasta încântătoarei Aglaia!
Voi căror personaje ați vrea să le spargeți țeasta? Nu fiți timizi, scoteți-vă securea din geantă și spintecați-i fără milă!
PS: Niciun personaj nu a suferit violențe fizice sau psihice în timpul redactării acestui articol.
Daisy din The Great Gatsby
Holden din The Catcher in the Rye
Ala mic si rasfatat din Game of Thrones (Joffrey parca)
Dolores Umbridge din H.P.
– tatal lui Theo Decker din “Sticletele” de Donna Tartt – un cretin!
– Anastasia din “Cele 50 de umbre ale dl. Grey” – o mironosita fandosita cu aere de “femme fatale”
– Galip din “Cartea neagra” de Orhan Pamuk – omul asta bate campii la greu…
– Lucy din “Dezonoare” de J.M. Coetzee – proasta cu spume.
– Frederick Montgomery din “Onorata instanta” de John Banville – un nemernic miorlait.
Ehe, n-am citit inca Dezonoare, dar abia astept sa fac cunostinta cu Lucy cea proasta cu spume.
Mi-a plăcuuuutttt!!!
Cu Dolores Umbridge din Harry Potter aveam fantezii, dacă pot spune așa, legată de un stâlp și udata cu un furtun cu apă rece. O uram pe femeia aia, nu a depășit-o nici un personaj. În schimb am avut alții pe care doar ii găseam detestabili. De exemplu, protagonistul din Colecționarul și ar fi meritat cel puțin o bătaie bună și pe bătrânul avar a lui Balzac l-am detestat. Și din literatura modernă le-aș chinui un pic pe Bella sau pe eroina din Instrumente mortale că m-au scos de câteva ori din sărite. :))
Doar o bataie buna pentru ce i-a facut Mirandei? Eu i-as face ceva mult mai teribil, l-as obliga sa citeasca si sa asculte muzica clasica!
Inchis într-o pivniță și obligat să rămână acolo până citește 100 de cărți, numai Dostoievski și Balzac l-aș pune sa citească. Și Tolstoi, desigur. Și Kafka ar fi o alegere interesantă.
Balzac? O dai deja in sadism…
Henry Chinasky – Femei, Charles Bukowki
Toate personajele din 1989 – George Orwell
Niste copii idioti din Impartatul mustelor – William Golding
Nu stiu daca pe astia ii urasc cel mai mult dar nu mi-au placut.
Vai, cum sa nu-ti placa de Chinasky? El e modelul meu in viata. Da, copiilor iditoti din Imparatul mustelor le-as da si eu un bocanc in gura. Cat despre personajele din 1984, nu stiu, am sentimente amestecate.
Și desigur, Zâtul. Pentru că stă în pădure prin copaci și suge toată mintea oamenilor, ca un bulangiu ce e.