Recenzii cărți Archive

3

Numele trandafirului – Umberto Eco

Cam cum e să ai un blog de cărți dar să nu fi citit nimic de Umberto Eco? Ei bine, aș putea vorbi foarte ușor din experiență fiindcă m-am aflat în această situație până de curând, motiv pentru care, cu scopul de a remedia acest handicap, am citit “Numele trandafirului”. „Numele trandafirului”

0

Umbra – Ismail Kadare. O excursie în Albania comunistă

Mă aflu la a doua experiență cu Ismail Kadare. Prima, „Generalul Armatei Moarte”, a fost o experiență plăcută, mi-a plăcut stilul scriitorului albanez și am promis că o să-l explorez așa cum se cuvine, mai ales că am citit câteva critici elogioase la adresa sa pe alte bloguri literare. În „Umbra” am

6

Cronica păsării-arc. Haruki Murakami

Cu Haruki Murakami am trăit o experiență destul de ciudată. Prima carte citită a fost „Pădurea Norvegiană”, care a reușit să mă impresioneze destul de mult, după care, dornic să intru cât mai adânc în universul murakamian, au urmat „La sud de graniță, la vest de soare” și „În căutarea oii fantastice”

2

Pentru cine bat clopotele – Ernest Hemingway

Am observat prin blogosfera literară (vai, ce termen pompos pentru ciudații care scriu pe net despre cărți) că există o oarecare aversiune față de domnul Ernest Hemingway, un sentiment pe care mă tot străduiesc să-l înțeleg de ceva timp și tot nu reușesc. Pentru că mi se pare că Hemingway are o

2

Tropicul Capricornului – Henry Miller. Un fel de filosofie a sexului

Îl aveam de mult timp pe Henry Miller pe lista scurtă a lecturilor viitoare, dar am tot amânat momentul întâlnirii, preferând în schimb scriitori pe care îi cunoșteam deja, în acest răstimp făcându-mi speranțe mari în ceea ce-l privește pe cel considerat drept unul dintre marii promotori ai revoluției sexuale. Nu știu

3

Eseu despre luciditate – Jose Saramago

Încă nu l-am trecut pe Saramago în topul scriitorilor favoriți, dar cred că acest moment nu e foarte departe. Am ajuns la trei romane citite, “Eseu despre luciditate” fiind ultimul dintre ele. Deși nu știam că această carte este de fapt o continuare a romanului „Eseu despre orbire”, am rămas plăcut surprins

0

Pianul mecanic – Kurt Vonnegut

Atunci când mă apuc de un scriitor nou, am mai multe reguli pe care le urmez cu sfințenie. Dacă este vorba de un scriitor nu foarte cunoscut, încep cu cea mai lăudată carte a sa, în vreme ce în cazul marilor scriitori, procedez exact pe dos: aleg una dintre operele mai puțin

0

Drumul spre Los Angeles – John Fante

Charles Bukowski pomenește obsesiv în scrierile sale un scriitor despre care nu știam mai nimic până de curând. Este vorba despre John Fante. Așa l-am descoperit eu pe Fante și așa cred că l-au descoperit și ceilalți cititori, prin intermediul mult mai celebrului său fan. Cea mai importantă realizare a lui Fante

3

Glorie – Vladimir Nabokov

Cea mai mare descoperire a mea de anul acesta este, de fapt, o redescoperire. Redescoperirea lui Nabokov. Am citit acum câțiva ani “Lolita”, mi-a plăcut mai ales subtilitatea scriitorului rus, dar, din păcate, „Invitație la eșafod” s-a dovedit a fi prea grea pentru mine, n-am priceput o iotă și astfel mi-a pierit

1

Maestrul și Margareta – Mihail Bulgakov. Dracu’ vizitează Uniunea Sovietică

După ce am terminat de citit „Maestrul și Margareta”, m-am întrebat: “așa și, care-i faza, a venit dracul pe pământ ca să ce?” Din fericire, am reflectat mai mult după lectura acestui roman și m-am prins că nu e doar o chestie puerilă. Bulgakov ăsta chiar a făcut o chestie mișto aducând