1

Jocul lui De Niro – Rawi Hage. Zeci de mii de bombe…

Am auzit de Jocul lui De Niro de la scriitorul Radu Găvan, care afirmase în nu știu ce interviu că romanul de debut al lui Rawi Hage este una dintre cărțile sale preferate. Pentru că citisem anterior două cărți de-ale lui Găvan, Exorcizat și Neverland, bănuiam  oarecum stilul acestui roman, dar, sincer

2

Zâtul – Tatiana Tolstaia. Slăvit fie numele lui Fiodor Kuzimici!

Ne aflăm într-un viitor post-apocaliptic, după un război nuclear ce a pârjolit întreaga planetă, acțiunea desfășurându-se în orășelul Fiodor-Kuzminsk (Moscova), denumit astfel după conducătorul său, Fiodor Kuzmici, slăvit fie-i numele! Într-o nouă epocă de piatră, oamenii redescoperă civilizația, reinventează toate lucrurile care nouă astăzi ni se par banale: roata, acul, scrisul. Prăpădul

0

Confesiunile unei măști – Yukio Mishima

Nu mai încape nicio îndoială că Yukio Mishima este unul dintre cei mai reprezentativi scriitori japonezi ai secolului al XX-lea. Deși a trăit doar până la 45 de ani, atunci când și-a făcut seppuku, Mishima a scris nu mai puțin de 40 de romane plus încă câteva zeci de piese de teatru,

1

Jurnalul Fericirii – Nicolae Steinhardt. Probabil cea mai bună carte pe care am citit-o vreodată

De regulă îmi displac întrebările de tipul „care e culoarea/filmul/mancarea/maneaua preferată” pentru că nu știu ce să răspund; nu am o singură preferință care să fie mai presus decât celelalte. Și așa au stat lucrurile și în ceea ce privește cărțile, însă de curând mi-am schimbat puțin părerea fiindcă locul acela gol,

0

Abatorul Cinci – Kurt Vonnegut. Așa merg lucrurile!

Nu-mi vine să cred că l-am descoperit pe Kurt Vonnegut abia acum un an de zile, trăind 26 de ani fără să fi gustat deloc din irezistibilul său umor! În august anul trecut am citit prima carte de Vonnegut, Pianul Mecanic, și țin minte că mă adăposteam de căldură citind la umbra

0

Vise de pe Bunker Hill – John Fante

L-am descoperit pe John Fante, ca mai toți cititorii, prin intermediul lui Bukowski. Vara trecută am citit Drumul spre Las Vegas, care mi s-a părut foarte mișto și în care am găsit același realism murdar pe care l-a abordat câțiva ani mai târziu cel care l-a oferit lumii pe Henry Chinaski. Doar

1

Luni de Fiere – Pascal Bruckner. Atunci când dragostea devine bolnavă și toxică

Eu am o mare problemă cu literatura franceză, m-am tot bătut cu pumnii în piept că nu-i suport pe Balzac, Stendhal, Hugo, Proust sau Modiano, motiv pentru care sunt extrem de reticent atunci când dau cu ochii de fila vreunui mâncător de bânză împuțită. Cu Albert Camus e cu totul altă treabă,

4

Cum să nu scrii o recenzie de carte

Dacă vrei să înveți cum să scrii o recenzie de carte, ei bine, nu ai nimerit deloc unde trebuie fiindcă de-a lungul blogului meu am facut praf o grămadă de recenzii, astfel încât mi s-ar părea foarte deplasat ca din partea mea să vină sfaturi referitoare la cum sa scrii o recenzie

0

Maestrul din Petersburg – J.M. Coetzee. Dostoievski în postura de personaj

Mă întâlnesc des cu Dostoievski, suntem prieteni buni, zilele trecute am fost chiar și la o bere, doar că lucrurile au luat-o aproape razna atunci când ne-am întâlnit și cu alți prieteni atemporali. Totuși, trebuie să recunosc, nu mă așteptam să mă întâlnesc cu Dosto în romanul unui sud-african. J.M. Coetzee, un

9

Cartea Neagră – Orhan Pamuk. Niciunul dintre noi nu este el însuși

Acum vreo doi ani, pe un viscol năprasnic, fascinat de modul în care șoferii înjurau consecințele firești ale anotimpului alb, m-am tras mai aproape de calorifer și m-am apucat să citesc Cartea Neagră de Orhan Pamuk. Am rezistat 40 de pagini până când, frustrat că nu am înțeles nimic din amalgamul de
Protected with SiteGuarding.com Antivirus